OFICIAL | Rapid a anunțat plecarea unui fotbalist înaintea meciului cu Universitatea Craiova | FOTO

OFICIAL | Rapid a anunțat plecarea unui fotbalist înaintea meciului cu Universitatea Craiova | FOTO
  • Publicat:

Oficialii formației Rapid București s-au ținut de cuvânt, iar trupa din Giulești s-a despărțit de primul fotbalist chiar înaintea meciului cu Universitatea Craiova.

Oficialii Rapidului au anunțat că vor pleca 5-6 fotbaliști de la echipă la finalul sezonului 2022-2023, iar giuleștenii s-au despărțit deja de primul fotbalist.

Rapid a anunțat pe pagina oficială de Facebook despărțirea de Ljuban Crepulja (29 de ani) fotbalistul transferat de Rapid de la Astra Giurgiu în vara anului 2021.

Mijlocașul croat a efectuat ultimul antrenament alături de foștii săi coechipieri sâmbătă, iar apoi a fost anunțată despărțirea de el.

„Despărțire cu emoție. Ljuban Crepulja a participat astăzi la ultimul său antrenament în tricoul Rapidului, după două sezoane petrecute în Giulești. Mult succes, Crepi!”, a transmis Rapid.

Ljuban Crepulja (29 de ani) a jucat în sezonul 2022-2023 în 23 de meciuri, dintre care 20 în Superliga și trei în Cupa României. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 800.000 de euro, croatul a bifat 47 de prezențe în tricoul echipei din Giulești.

Pe parcursul carierei, Ljuban Crepulja a mai jucat la Slaven Belupo Koprivnica, Astra Giurgiu, FK Sarajevo, NK Hrvastik Dragovoljac, Shakhter Soligorsk și KV Mechelen.

Câți jucători vor pleca de la Rapid în vară

În urmă cu două zile, Victor Angelescu, unul dintre acționarii de la Rapid, anunța că la formația din Giulești vor ajunge 5-6 jucători, iar alți 5-6 vor pleca la finalul sezonului 2022-2023.

„Anul viitor trebuie să arătăm ca o echipă care se luptă la titlu, dar și să câștigăm. Suntem în discuții cu mai mulți jucători, iar cu 2-3 suntem foarte aproape să semnăm. Sperăm ca cei 5-6 jucători pe care vrem să îi aducem să ajungă de la început.

Sunt români și străini, dar vor pleca tot în jur de 5-6 jucători, cred că știți deja despre cine e vorba. La 2-3 le expiră contractele. Este destul de clar cine pleacă. Mai avem 2 meciuri, șase vor pleca, șase vor veni…”, spunea Victor Angelescu în urmă cu două zile.

Rapid va primi vizita celor de la Universitatea Craiova în etapa a 9-a din play-off-ul Superligii, luni, 22 mai, ora 20.30, pe stadionul din Giulești, iar apoi se va deplasa pe Arena Națională pentru derby-ul cu FCSB duminică, 28 mai, ora 20.30. Toate meciurile din play-off-ul Superligii sunt Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Prima Sport și Orange Sport.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×